Majoritatea terapeuților din ziua de astăzi cred că trauma se află la rădăcina celor mai multe adicții.
Există două tipuri principale de traume. Prima este o traumă de dezvoltare. Aceasta apare când nevoile cruciale de dezvoltare nu sunt împlinite, sau sunt înăbușite, astfel încât dezvoltarea crucială nu are loc, sau se produce într-o formă distorsionată.
Un exemplu de situație în care nevoile de dezvoltare nu sunt împlinite este cazul în care un adolescent - fată sau băiat - este neglijat și ignorat în legătură cu zbaterile sale sexuale și romantice ale adolescenței, astfel încât dezvoltarea sexuală sănătoasă nu se întâmplă, sau are loc într-o direcție nesănătoasă.
Câteva cazuri de nevoi de dezvoltare înăbușite includ situații în care părinții sunt prea represivi, prea critici sau prea încurajatori în legătură cu sexualitatea adolescentului, astfel încât se interferează cu dezvoltarea sexuală normală și fie aceasta nu are loc, fie are loc într-o direcție nesănătoasă.
Al doilea tip de traumă este evenimentul-traumă sau șocul traumatic. Un exemplu de acest fel este abuzul sexual care de obicei cauzează o stare de șoc traumatic înlăuntrul unei persoane. Acest tip de traumă poate cauza multe probleme - precum o dezvoltare sexuală nesănătoasă, simptome de emoții neregulate, sau suprastimularea sistemului nervos, pentru a numi doar câteva. De exemplu, dacă o persoană are o stare interioară de șoc traumatic, aceasta este de obicei într-un mare dezavantaj în a se descurca în mod efectiv cu elementele de stres ale vieții sau cu nevoile unei dezvoltări sexuale sănătoase.
Aceasta se întâmplă deoarece trauma de obicei interferează în mod dramatic cu funcționarea sănătoasă normală. Poate tulbura, în realitate, în multe feluri, procesele fizice, emoționale și psihologice ale unei persoane. De aceea adicția poate intra în joc - pentru că persoana încearcă să folosească adicția pentru a-și ”trata” sau controla starea de șoc traumatic pentru a se descurca mai bine cu provocările vieții, sau pentru a înainta în dezvoltarea care are nevoie să se desfășoare.
Când o persoană suferă de o traumă de dezvoltare, situația este oarecum diferită de trauma-șoc, dar și acest fel de traumă poate conduce la o adicție. O persoană care nu are o dezvoltare sexuală sănătoasă în viața lui deoarece anumite nevoi nu au fost împlinite, (sau au fost înăbușite), poate să se îndrepte către o adicție nu neapărat pentru a încerca să-și ”trateze” starea de șoc traumatic dinlăuntru, ci, în schimb, pentru că dezvoltarea lor s-a dus într-o direcție nesănătoasă, și aceasta este ceea ce ei “știu”.
Adicția, în acest caz, este o încercare de a împlini nevoi sănătoase, dar într-o manieră nesănătoasă, pentru simplul motiv că dezvoltarea lor a avut loc într-o manieră nesănătoasă. Pentru a ilustra aceasta, voi folosi un exemplu de persoană dependentă de masturbare cu vizionare de pornografie. O persoană poate intra în acest fel de adicție deoarece dezvoltarea lor sexuală a fost deraiată în timpul adolescenței.
Orice fel de traumă poate interfera cu dezvoltarea sexuală sănătoasă și poate conduce la adicție sexuală (și/sau alte adicții), într-o încercare de a rezolva trauma și simptomele ei. Munca de vindecare cu aceste două feluri diferite de traumă este oarecum diferită. Având o întârziere sau o creștere nesănătoasă datorită traumei de dezvoltare, o persoană are nevoie de suport și asistență în a schimba dezvoltarea nesănătoasă în creștere sănătoasă, sau ajutor în a reporni dezvoltarea sau de a o repune pe făgașul normal, în cazul în care aceasta nu a început.
Psihoterapia comună este de obicei foarte eficientă în a facilita acest fel de activitate. În cazul șocului traumatic, o persoană de obicei are nevoie de ajutor în a vindeca trauma suferită în emoțiile lor, în stările lor mentale sau în trupul lor și aceasta poate presupune psihoterapie, împreună cu un alt fel de activitate care se adresează în mod direct traumei însăși.
Un gen de terapie pe care îl utilizez în munca mea terapeutică poate fi eficientă în activitatea de vindecare a șocului traumatic. Se numește Terapia Somatică a Traumei, sau Terapia Somatică a Traumei Hakomi.
Acest fel de muncă se focalizează în mod direct pe starea traumatică în interiorul corpului unei persoane. Este în mod particular utilă în munca cu tulburările fiziologice ale persoanei. Teoria este aceea că acolo unde există un șoc traumatic, sistemele fiziologice ale persoanei care regulează stabilitatea fiziologică normală, pe lângă stările sale emoționale și mentale, au fost tulburate. Acest stil de muncă are avantajul de a aborda toate cele trei stări în interiorul persoanei - fiziologic, emoțional și mental.
Majoritatea psihoterapiilor lucrează numai la nivel emoțional și mental și adesea fac o foarte bună treabă în vindecarea acestor niveluri. Totuși, când o persoană are o stare de șoc traumatic interior, ea are adesea nevoie de muncă de vindecare centrată pe nivelul fizic/fiziologic. Cu alte cuvinte, o persoană care are șoc traumatic, ar putea face psihoterapie tradițională câțiva ani, dar s-ar putea să continue să aibă multe probleme datorită tulburărilor sistemelor fizice/fiziologice compromise de traumă. Dacă este cazul, terapia Somatică poate fi eficientă prin munca de vindecare a tulburărilor fiziologice ale unei persoane în aceeași manieră în care terapia tradițională vindecă stările emoționale și mentale.
Un alt mod de vindecare pe care îl folosesc în lucrul cu șocul traumatic se numește EMDR sau Eye Movement Desensitization and Reprocessing ( Desensibilizarea și Reprocesarea prin mișcarea ochilor). Este o formă de terapie care s-a dezvoltat pentru a rezolva simptomele care rezultă din traumele de viață. Aceasta lucrează cu aspecte trecute, prezente și viitoare ale amintirilor traumatice. A fost dezvoltat pentru a rezolva dezvoltarea tulburărilor generate de expunerea la un eveniment traumatic, precum violul sau abuzul sexual.
Cercetările clinice au demonstrat eficiența EMDR în tratamentul tulburării de stress posttraumatic. (PTSD). EMDR este o terapie integrativă, care combină elemente din terapiile psihodinamice și cognitiv behavioriste pentru a desensibiliza amintirile traumatice. Studii recente au examinat efectele mișcării ochilor și au descoperit că mișcările ochilor în EMDR descresc vividitatea și/sau negativitatea emoțiilor asociate cu amintirile autobiografice, favorizează accesarea amintirilor episodice, cresc flexibilitatea cognitivă și se corelează cu descreșterea ratei bătăilor inimii, sensibilitatea pielii și creșterea temperaturii degetelor.
Un al treilea mod de terapie pe care-l folosesc pentru a trata traumele se numește Teoria Sistemelor Familiale Interne (IFS). Aceasta este o metodă prin care se lucrează cu diferite părți ale unei persoane. În psihoterapie, poate fi de mare ajutor lucrul cu o parte sau diferite părti care sunt rănite sau deconectate de celelalte părți ale persoanei. Uneori, o mare vindecare se poate produce dacă o parte a unei persoane este lăsată să se manifeste, fiindu-i oferită empatie și asistență pentru traumele ei.
Folosesc în primul rând IFS pentru a lucra cu o parte a persoanei care apare ca fiind deconectată de restul persoanei și care se află fie în mare suferință, fie sau și este cauza unor probleme de comportament periculoase - precum adicția sexuală. În centrul acestei teorii este partea numită Sinele, care este centrul spiritual al persoanei. Această parte poate ajuta vindecarea altor părți și poate ajuta integrarea tuturor părților într-un întreg mult mai funcțional. Numai a învăța despre Sine poate ajuta o persoană să înceapă să înțeleagă cum să se integreze pe sine într-un întreg funcțional mult mai puternic, pe măsură ce învață să se identifice tot mai mult cu această parte care reprezintă ceea ce este persoana, și să îndrepte și celelalte părți către aceasta.
În concluzie, se pare că cea mai bună combinație de lucru în psihoterapie se centrează pe toate cele trei niveluri de vindecare: fizic, emoțional și mental. Munca somatică are dezavantajul de a se centra mai mult pe partea fizică și probabil oarecum neglijând nivelurile mental și emoțional, în timp ce slabiciunea terapiei tradiționale este focalizarea pe nivelurile emoțional și mental, neglijând (aproape complet) nivelul fizic. EMDR este un tip de muncă de vindecare care se focalizează primar pe traume și care poate fi foarte eficientă în a le rezolva, beneficiind astfel atât nivelurile fizice cât și cele fiziologice. Iar Teoria Sistemelor Familiale Interne (IFS) poate lucra la toate cele trei niveluri, în funcție de cât de priceput este terapeutul cu folosirea acestui model.
Articol preluat de pe:http://www.sexaddicthelp.com/Articles/addiction_trauma.htm, Addiction and Trauma
by Mark Robinett, MFT (Marriage and family therapist).
Traducere de Călin Drăgan